joi, 19 martie 2009

Totul e permis..

Am sa incep scrierea asta cu o impresie.Am vazut ieri "Den Brynsomme mannen"(Omul problema),un film despre un om care nu-si gaseste locul in orasul in care ajunge,la locul de munca,intre colegi,in lumea de azi.O poveste simpla si un film care m-a marcat pentru ca am vazut in el vidul,golul asta care e din ce in ce mai mult prezent in jurul nostru..si care ne consuma daca refuzam sa ne anesteziem,daca refunzam sa ne ascundem dupa degete,daca ne indarjim sa simtim acut si dureros si profund si duios..
Un film cu multi oameni goi,imbracati cu costume de firma ,tot timpul zambitori,plimbandu-se pe strazi uniforme si seci si salutandu-te corect dar niciodata cordial,trecand nepasatori pe langa omul infipt intr-un gard,sinucigas sau nu,cu maruntaiele curgand pe asfaltul perfect spalat,avand sa devina din nou perfect si spalat peste putin timp..o scena care imi aminteste de "Nostalghia" lui Tarkovsky,cu oamenii perfect aliniati pe scari,care contempleaza muti,fara a clipi macar,fara o strangere din buze sau o cuta pe chip sacrificiul lui Domenico..intr-un colt o femeie se rujeaza urmarind cu seninatate "circul" si asta spune tot..
E o lume in care se cultiva omul rece,cu sufletul anesteziat,omul dornic de experienta dar o experienta care sa nu-l priveze de nimic.Un om conceput dupa legi economice:maximizarea profitului cu minimul de cheltuieli,dupa legi matematice,un om care trebuie sa faca "overclocking",trebuie sa tureze la maxim pentru ca timpul e scurt si sunt atatea de facut..viata e o lumanare care arde la ambele capete.
Si asa revin la titlul scrierii asteia,Totul e permis..filozofia prezentata de Ivan Karamazov a lui Dosto,urmarea faptului ca omul nu mai crede in nemurire,divinitate si alte abstractii of this sort..egoismul suprem,"totul pentru mine" e un dicton dupa care se ghideaza multi,hedonismul e iarasi la loc de mare cinste si placerea a ajuns sa fie principalul scop.
Si in iubire lucrurile stau la fel..Vrem o relatie in care "sa ne fie bine",nimic definitiv,nimic dureros,o iubire ca o masina buna sau un apartament dichisit sau un prieten care nu pune prea multe intrebari..sexualitate fara intimitate..imbratisari fara tandrete..si in toate vidul..
E scris in Biblie ca "Iubirea îndelung rabdă; Iubirea este binevoitoare, Iubirea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă."Poate ca suna idealist si desuet,dar un om are dreptul sa creada in ceva si mi-ar place sa cred ca iubirea "se poate",ca mai sunt oameni care refuza sa nu mai simta,care traiesc si iubesc si se bucura si sufera si se roaga si plang si privesc la stele si-si pun dorinte..

Pentru ca iubirea ca placere nu poate avea sorti de izbanda,placerea duce la mai multa placere,si placerea mai multa duce iarasi la gol..Filozofia batranului din Spring,summer,fall,winter & spring" a lui Kim Ki-Duk "Placerea duce la dorinta de a poseda,si dorinta de a poseda duce la dorinta de a ucide" e un mare adevar,pentru ca iubind egoist,primind mai mult decat am daruit si dorind cu ardoare sa posedam,sa avem doar pentru noi ajungem doar sa ne automutilam,sa fim consumati de gelozie si incertitudine,pentru ca asta e boala cea mai grea a celui ce iubeste..Si asa ucidem insasi iubirea..

5 comentarii:

  1. well done...ma regasesc!:D

    RăspundețiȘtergere
  2. cred ca deabia dupa ce am citit asta am inteles intradevar Den Brysomme mannen :P
    Eu ramasesem la ideea pe care ne-o spusese un profesor de franceza in liceu: ceea ce el a remarcat din film a fost scena in care Andreas sapă in perete, auzind mereu sunete, muzica dumnezeiasca...el zicea ce e un fel de patrundere in marele Vagin al lumii, al Naturii, la originea lucrurilor...

    RăspundețiȘtergere
  3. E o interpretare foarte interesanta asta,ma duce cu gandul la Eliade,imitarea gesturilor facute de zei in momentul originar pentru a accede la sacru,e oarecum ritualica sapatura lor..m-ai pus pe ganduri.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu totul e permis atunci cand esti condamnat sa fii liber (Sartre), totusi aceasta libertate consta in infinitele modalitati de a fi in fata mortii (Heidegger).
    Eu asociez vidul cu "caderea din timp" a lui Cioran. Perceptia vidului o inteleg posibila in stare de plictis. In genere, cei care se infunda in vid nu-si pun problema ce e dincolo de propria conditie. Asadar, consider ca si Blaga, ca orice om poate fi trezit din mizeria noumenonului daca subscrie conditiei de muritor ce traieste "intru mister si pentru revelare". Esenta spuselor mele este ca nu trebuie sa te plafonezi la ideea propriei failibilitati, ci sa te miri de constiinta acestui lucru.
    Eu cred ca "iubirea adevarata" presupune sa te raportezi la tot, iar asta prin simtul nemijlocit al datoriei fata de iubire insasi.
    Iubirea sexuala si in general iubirea dintre oameni este condamnata biologic, pastrand o parte din instincte si o alta din stafia acelei "iubiri adevarate". Nu poti sa nu iubesti un om altfel decat egoist, caci e o conditie necesara a oricarei ratiuni de a fi ca om.
    Eu cred ca iubirea nu trebuie ucisa, ci redescoperita in alta parte.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt de acord ca ca egoismul e o stare proprie omului,de care i-e aproape imposibil sa se dezbare,iar sexualitatea ca fundament al iubirii se naste tot in egoism.Si totusi cred ca iubirea asta se poate,asumand sexualitatea dar transcendand-o,punand bazele altundeva,in spirit,in sacrul personal daca vrei,personajele feminine din Tarkovski ma duc cu gandul la chestia asta.Oricum am vrut sa vorbesc despre iubirea ca principiu ce sta la baza vietii,in sensul in care vorbeste despre ea Tolstoi,nu am vrut sa restrang la iubirea dintre barbat si femeie.

    RăspundețiȘtergere