marți, 10 martie 2009

Ordet,sau despre nevoia de a crede..

Ordet al lui C.T. Dreyer e un film despre care se pot scrie multe,cum s-a si facut de altfel.Un film alb-negru la care in nici un moment n-am simtit nevoia de culoare,un film despre credinta,ratacirile nesfarsite ale oamenilor,ale oricaruia dintre noi,printre credinte invechite,chinuitoare lipsa de credinta/ideal,iubirea aia adolescentina care nesocoteste totul,nebunie si spectrul mortii,atat de frumos spulberat in final de "nebunia" lui Johannes.
Un film meticulos lucrat,pas cu pas,cu un joc foarte bun al actorilor dar nu despre asta vreau sa vorbesc,ce m-a marcat pe mine a filmul asta a fost feel-ul,mai ales dupa scena finala.Un conflict shakespearian,cu iubirea interzisa dintre Anders si Anna,fiica si nepotul celor doi lideri religiosi rivali ai micii comunitati rurale in care are loc actiunea.Naivitatea barbatului de a trece peste orice,de a nesocoti orice piedica in calea visului de iubire si sfiiciunea femeii,care viseaza acelasi vis si totusi nu poate nesocoti vointa parintilor.
Si in paralel drama lui Johannes,nebunul,fiul ratacit de turma,cel care se crede Isus la a doua venire,omul care vede ceea ce toti ceilalti nu vad,pastorul in devenire cazut in misticism dupa intalnirea cu Kirkegaard.Si totusi el e cheia filmului,pentru ca e singurul care crede cu adevarat,fie chiar si intr-o nebunie,fie chiar si intr-un vis.
Un film agnostic as putea zice,in care ingamfarea si suficienta de sine a doctorului,care se crede stapanul adevarului absolut,ironizandu-l pe batran pentru "naivitatea" de ca crede ca ceva mai mult decat tratamentul sau perfect eficient a contribuit la vindecarea bolnavei,care promite insanatosire grabnica pentru ca aceasta sa moara la cateva momente dupa plecarea lui,sunt desfiintate de miracolul infaptuit de Johannes,nebunul,cel care crede..Dupa cum spune doctorul"Cred doar in miracolele pe care mi le-a dezvaluit stiinta mea" si miracolele astea se dovedesc inutile..pentru ca omul nu e numai materialitate,omul e mai presus de toate suflet,spirit..se incearca in zilele noastre poate mai mult ca oricand desacralizarea omului,completa lui trecere in material,se vrea un om usor de stapanit,si omul ala e intotdeauna omul robit patimile lui,de dorinta de a acumula,de a se desfata,de a cunoaste doar pentru a-si spori vanitatea..sau altii autoritatea..omul si-a facut o mare placere din a-si construi castele de nisip,sub atatea forme,si apoi de a se autointitula rege,sunt atatea himere puse in slujba omului care nu vrea sa stie ca e mai mult de cat carne si dorinta..
Pana la urma minunea pe care o face Johannes,dincolo de idealul crestin pe care il poarta in ea,eu as lua-o ca pe o afirmare a spiritului in dauna carnii,a adevarurilor absolute care omoara sufletul,a orgoliului de a ne crede stapani cand nu insemnam decat prea putin in fata marelui TOT,si totusi suntem o farama din el..si avem datoria sa Credem ca putem fi mai mult.

Un comentariu: