vineri, 12 februarie 2010

Inceput de viata

La 19 ani crezi ca stii cate ceva despre viata. Vii in Bucuresti si vrei sa-ti pui in aplicare planurile, sau poate n-ai inca nici un plan si astepti inca prima intalnire cu destinul. Esti timid si nesigur, nu stii cum sa vorbesti, sa te imbraci, sau poate zici in sinea ta ca nici nu-ti pasa de astfel de lucruri. Sau poate din contra, esti prea sigur pe tine si bravezi, afisezi mina omului care stie precis ce urmareste, esti pragmatic si vrei sa-ti construiesti reusitele pas cu pas.
Dar nu despre pragmatici as vrea sa vorbesc aici. As vrea sa vorbesc despre experienta cu Bucurestiul al tanarului naiv, cu accente de idealism, sau naiv pur si simplu, de la natura. Bucurestiul e si el un fel de "melting pot", ii place sa priveasca in sufletul tau si incearca sa te traga in ritmul lui, ar vrea sa indoaie macar putin coloana aia pastrata dreapta fie de un bun caracter in formare, fie doar de varsta si copilarie. Primele experiente cu el pot fi foarte dureroase, dar pot fi si intaritoare pentru suflet. Odata iesit din amorteala micului orasel de provincie, din acel vesnic "maine e la fel cu azi, azi e la fel cu ieri", ritmul gonit al marii metropole s-ar putea sa trezeasca si ceva din spiritul tau. S-ar putea sa-ti zguduie unele idei care ti se pareau conditii sine qua non ale existentei tale. S-ar putea sa pierzi oameni pe care-i credeai parte din tine. S-ar putea sa-ti demoleze toate convingerile adolescentine despre viata, iubire, prietenie. S-ar putea sa te pierzi in acesta mare invalmaseala, s-ar putea sa-ti adoarma spiritul si sa te faca sa fii unul dintre cei multi. Dar s-ar putea si sa te faca sa renasti, sa gasesti in tine lucruri pe care le credeai de mult pierdute, idealuri la care renuntasei candva, acolo si atunci, prizonier al acelei amorteli care adoarme sufletul.
Bucurestiul nu te schimba, el doar creeaza conditiile pentru o intalnire mai dura, mai directa cu sufletul tau, cu idealurile tale, cu dorintele si temerile. Iti arata ca la 19 ani nu stii cu adevarat nimic despre viata.
19 ani e o varsta frumoasa.