I-am spus ca nu vreau sa-l mai vad. I-am spus ca tot ce a crezut el a fost o minciuna. "Da , poate ca te-am iubit odata, atunci. Dar acum ma plictisesti. Nu mai suport tacerile tale, felul in care imi zambesti..asa superior..crezi ca stii cum sunt eu..nu stii nimic! " Il priveam cu toata fiinta mea incordata, ca o felina pregatita de atac la fiecare vorba, la fiecare gest schitat. Il simteam ca e nelinistit , inca derutat desi avea pe buze acelasi zambet, zambetul lui atat de implacabil si cu acea nuanta de usoara ironie si detasare. Sinteam ca sufera si nu-i puteam dori decat sa sufere mai mult.
"Stii ca nu simti asta.." a spus intr-un final.
"Dar ce simt atunci?" l-am repezit.
"Incerci sa fugi de ce simti." mi-a zis cu acelasi calm sacaitor. Eram furioasa. Il iubeam sau nu, incercam sa fug sau nu-mi mai pasa..stiu doar ca in momentul ala eram doar furia mea, cuprinzandu-mi in ritm ametitor intreaga fiinta. Si da, il uram! Il uram pentru linistea lui, pentru ideile lui atat de frumoase si morale, pentru ca ma analiza cu atata staruinta si rabdare..pentru ca credea sincer ca ma poate schimba, pentru ca vroia asta.. Nu-mi mai amintesc ce i-am spus, dar stiu ca m-am bucurat atat de mult ca macar cuvintele mele vulgare au putut sterge pentru o clipa seninatatea de pe chipul lui, si l-am vazut cum tresare, i-au tremurat usor buzele. Am jubilat simtind ca victoria era a mea.
Am iesit trantind usa cu zgomot si nu m-am uitat inapoi. Auzeam doar zgomotul sacaitor al tocurilor pe asfalt.Mintea imi era complet goala. Furia imi trecuse si totusi ceva ma apasa. Am iesit de pe strada lui si m-am indreptat spre Bulevard. Multimea m-a invaluit.

In camera e semintuneric, doar lampa de pe noptiera lumineaza slab. Marius o urmareste pe Silvia indepartandu-se cu mersul ei hotarat, aproape soldatesc. Fereastra e deschisa si inca poate discerne tic-tocul pantofilor, din ce in ce mai estompat, mai vag. Dupa un timp se smulge din amorteala si isi aprinde o tigara. Trage un fum, apoi inca unul si o arunca. Porneste incet spre usa dar apoi se opreste sovaitor. Pare a fi prins intr-un gand. Se duce apoi la usa si o inchide, rasucind cheia de doua ori. Ramane in picioare cateva momente, apoi se indreapta spre noptiera. Ridica 'Jurnalul' lui Tolstoi si o deschide la intamplare si se aseaza pe pat. Filele sunt albe imaculate(probabil e foarte noua) iar scrisul e negru cu caractere mari. Intre fiecare paragraf sunt spatii mari albe, in genul cartilor pe care editorii vor sa le scoata cu mai multe pagini decat e necesar spre a le spori pretul. Marius pare concentrat.

Deodata o mica pata cat un varf de unghie, o pata gri, un minuscul cerculet rasare intre doua paragrafe, amenintand acest Yin-Yang al foii de hartie..pare ca fluidizeaza cateva litere si le contopeste usor..apoi o noua pata, si inca una..un triunghi dezordonat si fara vreo aparenta logica.
Marius inchide cartea si ofteaza dureros.