Pânzele de mătase ale memoriei
Se aştern în colţuri nebănuite.
N-aş fi crezut niciodată
Că sunt un păianjen atît de muncitor.
Rupe firele astea încâlcite
Sparge coaja, găseşte miezul în spatele
Ţesăturilor prea fine
Pentru sufletul nostru sălbatic
Forţat să îmbrace straie de paradă
