Ma plimbam cu bicicleta prin parc. Zi frumoasa de toamna, liniste si soare bland. Ajungand prin capatul parcului vad doi tipi cam pe la 25 de ani, un tip inaltut, cu parul lung prins in coada, unul mai scund cu ochelari si clasicul inceput de chelie. Aveau ambii niste genti in spate, aratau de parca erau veniti de pe tren, iar unul avea ceva ce putea fi o undita invelita in mana. Am trecut de ei si i-am auzit discutand despre cat de buna este lumina in locul ala, am dedus ca vor sa faca ceva poze.
Am mai facut o tura si am ajuns iarasi in acelasi loc. Tipul cu parul lung il avea despletit acum, ciufulit si cazandu-i pe frunte in stilul lui Conan. Isi pusese un kimono pe el, iar la brau avea centura neagra. Celalalt tip era la cativa metri in fata lui, statea pe vine si isi potrivea un aparat foto cu un obiectiv destul de serios. Pletosul avea o privire semeata si impasibila. Ceea ce eu credeam a fi o undita s-a dovedit a fi o sabie tip ninja. Lucea puternic in soarele piezis. O scosese din teaca si o tinea amenintator in mana stanga, in tip ce colegul lui, destul de stresat de altfel, se chinuia sa potriveasca luminozitatea, distanta sau stiu eu ce alti parametri tehnici. M-am oprit cu bicicleta la ceva distanta si i-am urmarit cateva momente. Pletosul s-a trezit la un moment dat din impasibilitatea lui olimpiana si l-a atentionat pe coleg ca trec eu si poza n-are sorti de izbanda. Am purces la o noua tura.
Cand am trecut a treia oara pe acolo tocmai plecau. Pletosul scapase de kimono si isi acoperise palosul. N-am prins decat o frantura din ce vorbeau, cand tovarasul lui cu ochelari ii spunea:
"Sa stii ca te avantajeaza pletele foarte mult. Parca esti facut pentru rolul asta.. Da, da, te prinde extraodinar parul..".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
"samurai de romania"
RăspundețiȘtergere=)) ce chestie, ai grija sa nu dai de terminator data viitoare :))
Foarte amuzanta povestioara ta! Cu un joc amuzant de-a ce credem si ce este in realitate, ceva in genul Superman cind era doar un "man amarit" si transfigurarea de rigoare (datorata luminii, in cazul personajului tau).
RăspundețiȘtergereMa amuz de foarte multe ori mergind aiurea prin Bucuresti, prin tramvaie, trolee sau metrouri de o gramada de oameni care par sa-si joace rolurile cu multa seriozitate si implicare... Si oameni minunati si frumosi, ca in unele din povestirile tale.
Desi nu ti-am lasat nici un comentariu pina acum, am citit de multe ori cu placere ceea ce ai scris si am luat blogul tau drept un ghid cinematografic. Multumesc! :)
cum... ai bicicletă?????????
RăspundețiȘtergere=)))
Yep;)). How bout you? Poate ieseam odata la o cursa:).
RăspundețiȘtergere